Studiu de caz: Decaparea, pasivizarea și spălarea tubulaturii hidraulice
Aplicație:
Un producător de aluminiu foarte important a realizat o investiție semnificativă cu un contract EPC (Engineering, Procurement and Construction) global.
Toată tubulatura hidraulică pentru laminor, în special pentru cele noi, necesită curățire precum decapare, pasivizare și spălare pentru a întruni cerințele de curățenie și pentru a evita orice defect de funcționare sau deteriorare a echipamentelor sensibile.
Klarwin, în calitate de specialist în Total Fluid Management, este compania specializată și care poate furniza soluțiile complete pentru aceste procese.
Problema:
Peste 3.000 m de tubulatură, pornind de la DN10 până la DN 200 au atins minimul NAS3 sau clasa de curățire ISO 4406 – 14/12/10 pentru lichidul de spălare.
Termenul de execuție a fost de 1 lună pentru procesul de curățire și a inclus conexiunile dintre țevi, circuitele de bypass și sute de adaptări.
Lucrările realizate anterior de un competitor, în cadrul unui proiect similar, nu au avut rezultate, în schimb Klarwin a reușit să furnizeze la timp rezultatele scontate.
Soluție:
Decaparea și pasivizarea se bazează pe concentrația și reacția chimică dedicate în funcție de tipul de țevi și de contaminanți.
Procesul de spălare este pasul cel mai important deoarece, pe lângă faptul de a atinge o valoare Reynold’s > 5000, acestea necesită o filtrare foarte eficientă, precum și analize în timpul operării și de laborator, care pot confirma calitatea și rezultatele spălării/curățării.
Pe baza mai multor parametri diferiți, am implicat mai multe unități de filtrare din flota de echipamente mobile Klarwin, cu valori diferite ale debitului, de la 20 l/min și 20 bar, până la 2000 l/min si 8 bar.
Procesul de filtrare a inclus elemente hidraulice de filtrare de înaltă performanță, pornind de la 25 µm și ajungând la 3 µm, cu un randament de 99,95% (beta 2000).
Rezultatele au fost confirmate utilizând echipamentul mobil de monitorizare Klarwin și au fost validate de laboratorul nostru, care este certificat RENAR conform ISO 17025.
Beneficii:
- Pornirea în siguranță a utilajului.
- Timpul de oprire redus la minimum.
- Buna operare și performanțe pentru echipamentele sensibile.
- Costuri de mentenanță reduse.
- Risc redus pentru degradarea suprafeței din cauza uzurii mecanice și a coroziunii.